joi, 7 iulie 2011

Machiaj soft si tineresc – Amanda Seyfried

Machiaj soft si tineresc – Amanda Seyfried

Cosmetica
Amanda Seyfried (Mamma Mia!, Chloe) este una dintre cele mai proaspete si mai sexy prezente feminine de la Hollywood. Ea are un chip perfect, inocent-senzual, cu un par superb blond si ochi albastri-verzi. Amanda rar se machiaza puternic si atunci o face pentru aparitiile in reviste glamour. In rest, la evenimente si in viata de zi cu zi, frumoasa Seyfried apeleaza la un make-up natural, soft, fresh.

Machiaj ochi albastri – Amanda Seyfried

Iata mai jos cum sa ai un machiaj ca vedeta Amanda Seyfried:
1. Aplica pe fata si decolteu o crema hidratanta, cu factor mare de protectie solara. Pentru un efect mai delicat, aplica un corector deschis la culoare, inaintea fondului de ten si intinde-l bine cu degetele.
2. Fondul de ten trebuie sa fie in aceeasi nuanta cu tenul si cu putere medie de acoperire. Amanda are pistrui, iar acestia se vad delicat sub fondul de ten.
3. Pudra este necesara pentru matifierea tenului si fixarea machiajului. Nu o ocoli, insa indeparteaza excesul cu o perie sau un servetel. Nuanta trebuie sa fie cat mai naturala si mai apropiata de cea a fondului de ten.
4. Piaptana-ti sprancenele si fixeaza-le cu un gel special. Ele trebuie conturate doar daca nu au o forma perfecta sau sunt prea subtiri. Creionul pentru sprancene trebuie sa fie exact in nuanta acestora pentru un rezultat perfect.
amanda seyfried
5. Aplica un fard bej deschis, mat, pe arcada si in coltul intern al ochilor si estompeaza-l bine cu o pensula sau un buretel special. Pe linia genelor aplica un fard intr-un ton mai inchis – bej/maro – fara o linie clara, estompandu-l spre coltul extern al ochilor. Machiajul trebuie sa urmeze doar linii ascendente.
6. Aplica mascara negru pe gene, insistand la baza celor superioare, pentru a crea efectul de contur. Doua straturi pe genele superioare si doar unul pe cele inferioare.
7. Blush-ul poate fi pudra sau crema, intr-o nuanta delicata de roz, doar pentru a da prospetime chipului. Nu exagera, aplica-l usor pe pometi si in zonele in care te bronzezi mai rapid de obicei: nas, barbie, frunte.
8. Contureaza-ti buzele cu un creion dark pink si apoi aplica un ruj in aceeasi nuanta. Sterge excesul cu un servetel si mai aplica un strat de ruj. Este indicat ca acesta sa aiba o nuanta naturala, sofisticata, nu tipatoare, si sa se “asorteze” cu blush-ul.
machiaj amanda seyfried
9. Dupa terminarea machiajului, poti pulveriza pe chip un spray special cu apa termala, care nu strica munca ta, ci doar ii da un aspect mai cald, fresh si tineresc.
10. Nu uita, daca te imbraci pentru o petrecere intr-o rochie verde ca a vedetei Amanda Seyfried, acesta este machiajul recomandat si unul prea puternic sau in nuanta tinutei. In general, barbatii adora genul acesta de make-up, sofisticat, dar natural.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu