vineri, 8 iulie 2011

Parfumurile de lux

Parfumurile de lux

Cosmetica
Exista o aureola de mister in jurul marilor parfumuri si al senzatiilor pe care le-au provocat si pe care inca le provoaca. Dar sa incercam, totusi, sa intram in lumea acestor parfumuri mitice si luxoase.

Parfumul si lumea mirosurilor

Parfum, invaluire, inefabil. Ne intrebam adesea ce “exprima” parfumurile si in ce cuvinte sa le descriem. “Limbajul nostru nu are nicio valoare cand doreste sa descrie lumea mirosurilor” spunea Patrick Süskind, scotand in evidenta faptul ca nu exista cuvinte pentru a putea reda, intocmai, senzatia pe care o traiesti atunci cand simti adierea parfumului.

Misterele parfumului

Mirosul este extrem de intim legat de amintiri, de experiente sentimentale din viata noastra. Este acea faimoasa experienta prustiana… Se pastreaza, inca din frageda pruncie, amintirea unor mirosuri persistente, legate de prezenta materna sau asociate unor emotii intense. Sarcina unui parfum este de a acompania aceste emotii, de a le stimula si a le readuce in amintire, dar si de a da nastere altora. Putem sa amintim, in treacat ca nu intamplator, in lumea animalelor, sistemul olfactiv joaca un rol capital in transmiterea de informatii hormonale intre femele si masculi.

Crearea unui parfum

Dincolo de crearea unui parfum, un specialist cauta sa recreeze o stare emotionala, o senzatie precisa sau chiar un loc anume, o destinatie. El face apel la o gama larga de senzori, a invatat sa identifice nuante ale mirosurilor, pe tot parcursul cercetarilor sale, pentru a ajunge sa recreeze un anumit context, precum un camp de lavanda plin de greieri sau o senzatie ca, de pilda, picatura de senzualitate stimulata de o intalnire de dragoste…

Parfumurile mitice

Aimé Guerlain, fiul marelui creator de parfumuri parizian, este cel care a creat primul parfum bazat pe elemente de sinteza, in 1889. Acest moment a marcat nasterea parfumeriei moderne, asa cum este cunoscuta astazi. Se vorbeste despre parfumuri de lux cand, de fapt, este vorba de apa de colonie sau de extracte.
Intr-adevar, preturile variaza in functie de reputatia parfumului de baza dar, mai ales, in functie de gradul de concentratie de parfum propriu-zis in excipientul respectiv, care poate varia intre 12% si mai mult de 20% pentru extractele de parfum.

Mirosul mitului

Shalimar de Guerlain este unul dintre primele parfumuri orientale care exista. Creat in 1925 de catre Casa Guerlain, acesta este un parfum luxos, care nu se demodeaza. Povestea crearii sale este amuzanta. In 1889, Aime Guerlain a creat Jicky, primul parfum facut pe baza de elemente de sinteza. Mai tarziu, unui membru al familiei Guerlain i-au cazut, din intamplare, cateva picaturi de vanilie in flaconul de Jicky…si a luat nastere Shalimar. Compozitia insasi a acestui renumit parfum, imbinand bergamotele cu trandafiri, iasomie, vanilie si boabe de tonka este, in acelasi timp, racoroasa si fermecatoare si ii confera o simbolistica romantica si senzuala pe care, flaconul semnat Baccarat, o confirma. Vinderea acestui parfum depaseste cifra de un milion pe an in intreaga lume.

Parfum celebru

N°5, de Chanel
N°5 este parfumul cel mai vandut in lume de cand  fost creat, adica din 1921. In acea perioada, Gabrielle Chanel i-a cerut celebrului Ernest Beaux sa ii creeze un parfum care sa reprezinte incarnarea unei elegante atemporale. Pariu reusit! Povestioara? Ernest Beaux i-a prezentat o multime de esantioane si Gabrielle Chanel a ales n°5, de unde si numele parfumului care a fost lansat in a cincea zi din luna a cincea a anului. Flacon epurat, simbol al rigorii spiritului Chanel, miros care nu se demodeaza… S-a nascut un parfum cult! Este un parfum star si cel al starurilor… Marylin Monroe declara, intr-o zi, ca noaptea, ea nu purta decat cateva picaturi de N°5 si ii era suficient pentru a adormi…
Angel, de Thierry Mugler
Acest parfum a marcat o epoca si continua sa o marcheze si pe aceasta prin originalitatea mirosului si, in aceeasi masura, a flaconului. Creatorului ii place sa spuna despre acest parfum ca si-a dorit “sa faca un parfum care ar avea o rezonanta comuna pentru intreaga lume, ceva aproape de tandrete si care sa provoace un contact atat de senzual incat sa trezeasca, aproape, dorinta de a “manca” persoana iubita”. Intr-adevar, Angel te face sa calatoresti pana in inima balciurilor, sa simti mirosul bomboanelor, a caramelului, a mierii, ciocolatei amestecate cu patchouli…Si constituie o revolutie in acea epoca si intr-un univers care nu exploatase, inca, toate aceste mirosuri!

Miss Dior, de Dior
Acest parfum ultra-feminin s-a nascut in 1948, ca omagiu adus surorii lui Christian Dior, Catherine. Parfumul a fost creat in contextul in care era celebrata eliberarea si vehiculeaza dorinta si feminitatea absoluta, semn al revenirii placerii. Miss Dior este inspirat de mirosurile vechiului trandafir si al iasomiei. In aprilie 2005, miticul parfum este reamintit odata cu aparitia Miss Dior Chérie. John Galliano a dorit sa ii confere o fateta mai tinereasca, fara a-i denatura esenta si acest parfum este un nou succes, omagiu adus creatiei lui Christian Dior.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu